Cosmar

Se-aduna, sugrumandu-mi calea. O imagine obscura, groteasca, de frunze rele spanzurate de tulpini cu tepi. Aud veninul cum susura si un miros de moarte vegetala. Un pericol nefast imi ameninta starea de calm...ma aduce aproape de disperare, o panica inexplicabila, ce se iveste din intuneric, precum un sarpe gata de atac. Sunt aproape. Aici. Pe carare. Le simt mirosul si le aud fosnetul, desi nu le vad. Mai devreme sau mai tarziu ma vor inveli in capcana lor vicleana. Sunt monstrii ce aduc spaima. Dar numai mie. De-asta mi-e si asa teama. Nimeni altcineva pare sa le observe. Numai eu. Si-mi fac cu ochiul, un ochi sticlos si nerabdator. Ma simt trecand pe langa ele, si ma fac sa cred ca de fapt vantul este cel ce le indreapta spre picioarele mele goale. Si sunt atinsa!!!
Cu un tipat asurzitor, ma trezesc in intunericul dormitorului meu pustiu, si aud claxonul unei masini in surda noapte. Am visat...iar. Ce usurare.